CARDIO ACORD - SERVICII MEDICALE
Electrocardiograma este cea mai simplă investigatie neinvazivă utilizată în evaluarea pacientului cu o patologie cardiacă. Electrocardiograma standard de 12 derivaţii, deşi veche ca şi mijloc de investigare a căpătat noi valenţe odată cu dezvoltarea e sănătăţii şi a telediagnosticului.
Electrocardiograma oferă în principal două tipuri de informaţii:
- de tip morfologic: hipertrofia ventriculilor, dilatarea atriilor, existenta unor zone de ischemie si/sau necroza (infarct miocardic).
- despre ritmul şi frecvenţa cardiacă: Este indispensabilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm și de conducere.
Electrocardiograma se poate realiza în urgenţă pentru diagnosticul diferenţial al durerii toracice, tulburărilor de ritm sau pierderilor de cunoştinţă, sau poate fi realizată în absenţa oricărui simptom pentru a observa influenţa unor droguri, corecţia ischemiei postrevascularizare miocardică, aspectul post intervenţia de ablaţie prin radiofrecvenţă, sau postimplant de stimulator cardiac.
Important În scopul prevenției bolilor cardiovasculare sfătuim persoanele clinic sănatoase săefectueze o electrocardiogramă la înscrierea într-un club sportive, la angajare, la împlinirea vârstei de 50 ani, daca în familie nu există antecedente cardiovasculare majore, sau la 40 ani, în situația în care în familia există la rudele de gradul I infarct miocardic, accident vascular cerebral, fibrilație atrială, moarte subită.
Este important ca la consultaţia de cardiologie pacientul să prezinte dosarul cu electrocardiograme anterioare, pentru comparaţia cu aspectul din momentul examinării. De asemenea este de dorit ca electrocardiograma înregistrată pe hârtie termosensibilă să fie fotocopiată pentru a păstra calitatea înregistrării în timp.
Ce este?
Ecocardiografia Dopplereste o investigaţie noninvazivă, bazată pe folosirea ultrasunetelor, cu ajutorul căreia se vizualizează structura inimii precum şi contracţiile acesteia.
Când este indicată?
Echocardiografia Doppler aduce un plus extraordinar echocardiografiei permiţând măsurarea vitezei sângelui ce traversează cordul, la nivelul dorit cu depistarea insuficienţelor sau a stenozelor valvulare (în aceste cazuri vitezele de circulație a sangelui sunt mult crescute).
Exista mai multe moduri de examinare ecografică: ecografia în mod M, ecografia bidimensionala, examinarea Doppler - pulsat, spectral si color.
Deoarece prin ecocardiografie multe boli pot fi recunoscute cu mult înainte de a se manifesta prin vreun simptom, metoda poate ajuta la diagnosticul precoce al bolilor de inimă. De aceea, ecocardiografia este recomandată oricărui pacient cardiac sau oricărui pacient care are unul sau mai multe simtome cardiace, pentru stabilirea cauzei durerii cardiace, a tulburărilor de ritm (palpitaţii), a fenomenelor de insuficienţă cardiacă sau pentru stabilirea anomaliilor cardiace congenitale atât la copii, cât şi la adulţi.
La ce este utilă?
Ecocardiografia permite:
- precizarea diagnosticului de certitudine atunci când datele clinice nu sunt suficiente în acest sens;
- excluderea altor afecţiuni cu tablou clinic asemănător;
- identificarea cauzelor afecţiunii diagnosticate;
- ..
Monitorizarea ambulatorie (24 ore) a ritmului cardiac - HOLTER permite înregistrarea ritmului cardiac 24-48 de ore, oferindu-i medicului informații despre funcționarea inimii pacientului, pe tot parcursul unei zile normale de muncă.
Este recomandată pentru:
- diagnosticarea și evaluarea severității aritmiilor cardiace și a tulburărilor de conducere. Aritmiile și tulburările de conducere pot fi permanente și atunci vor fi evidentiate cu ajutorul unei electrocardiograme obișnuite. Când aceste tulburari sunt intermitente, ele nu sunt surprinse în timpul înregistrării unei electrocardiograme, dar monitorizarea Holter le poate evidenția.
- în cazul simptomelor de palpitații și pierderi de cunoștință (sincopă).
- în absența simptomelor, în anumite boli cu risc crescut de aritmii, pentru evaluarea eficienței tratamentului antiaritmic sau postablație prin radiofrecvență.
- diagnosticarea ischemiei silentioase - ischemie care produce modificari electrocardiografice, dar nu este însotită de durere.
- Calculul variabilității RR, element cu valoare prognostică.
Cum se face investigația?
Pacientul trebuie să se prezinte în clinică pentru montarea holterului. E de dorit ca zona toracică anterioară să fie rasă pentru a crește atât confortul pacientului, cât și calitatea înregistrării. Se montează electrozi în zona toracică anterioară conectați la un mic aparat ce va fi purat la brâu. Pacientul pleacă, își desfășoară o zi normală de activitate, urmând să revină a doua zi pentru demontarea și interpretarea informațiilor de către medicul cardiolog.
Pe timpul monitorizarii aparatul un poate fi detașat de pe pacient. In situația în care un cablu electric se detașează de electrod, acesta va fi reatașat de paciant, eventual lipit cu o bucată de plasture.
E de dorit ca pacientul să noteze activitățile efectuate sub forma unui jurnal pe care îl va prezenta la citirea înregistrării.
Metoda de monitorizare a electrocardiogramei în ambulatoriu, în afara spitalului, în mediul dvs de viață, permite evaluarea, mai fidelă, a ritmului cardiac comparativ cu monitorizarea efectuată în timpul unei spitalizări.
Centrul nostru dispune de Holter cu 6 și 12 canale de înregistrare aspect deosebit de important atunci cănd se dorește localizarea unei aritmii, sau aprecierea prezenței extrasistoliei uni sau multifocale.
De asemenea, efectuăm înregistrare Holter la pacienți pediatrici, centrul nostru fiind dotat cu electrozi adecvați.
Mai multe informatii ...
Monitorizarea ambulatorie (24 ore) a tensiunii arteriale - ABPM constă în înregistrarea tensiunii arteriale la intervale regulate de timp pe durata a 24 de ore.
Recomandată în următoarele situații:
- Dacă tensiunea arterială este crescută „la limită” și medicul trebuie să decidă necesitatea unui tratament,
- Pentru a evalua eficacitatea tratamentului antihipertensiv,
- Pentru a identifica situatiile de „hipertensiune de halat alb” - vezi mai sus,
- Dacă sunteti gravidă și ati fost diagnosticată cu hipertensiune arterială
- Daca sub tratament antihipertensiv ati avut amețeli, lipotimii.
- La vârstnici, atunci când se suspicionează episoade hipotensive (ortostatism, etc).
Cum se face investigația?
Pacientul se prezinte pentru montarea manșetei ABPM și revine a doua zi pentru demontarea și interpretarea informațiilor de către medicul cardiolog, în acest interval desfășurand regim de viată obișnuit, sub tratamentul antihipertensiv, după caz.
Pacientului i se montează o manșetă de tensiune pe brat. De dorit ca manșeta să fie aplicată peste o maneca de bumbac subțire pentru a crește confortul purtării aparatului pe durata monitorizării. Manșeta este conectata la un mic aparat (de dimensiunea unui telefon mobil), ce va fi purat la brâu și va înregistra valorile tensiunii arteriale la intervale regulate de timp, programate de medic, de obicei la interval de 30 minute ziua și 60 minute noaptea.
Pacientul poate declanșa masurători în afara celor programate și poate semnala evenimente deosebite. E de dorit ca pacientul să noteze activitățile efectuate sub forma unui jurnal pe care îl va prezenta la citirea înregistrării.
Metoda de monitorizare a tensiunii arteriale în ambulatoriu, în afara spitalului, în mediul dvs de viață, permite evaluarea mai fidelă a valorilor tensiunii arteriale comparativ cu monitorizarea efectuată în timpul unei spitalizări.
Aparatul poate fi detașat de către pacient, în intervalul dintre două măsurători, pentru igiena corporală.
Ce este?
Testul de efort reprezintă un test de provocare cardiacă. Este un test extrem de important în diagnosticarea şi stratificarea riscului de cardiopatie ischemică întrucat creşte sensibilitatea diagnosticului. Electrocardiograma bazală este anormală la doar 40% dintre pacienţii cu patologie ischemică în timp ce testul de efort creşte sensibilitate diagnostică la peste 75%.
Se realizează prin monitorizarea permanentă a electrocardiogramei şi a tensiunii arteriale în timp ce pacientul face un efort fizic standardizat, adaptat vârstei şi patologiei investigate.
Când este indicat?
Testul de efort este indicat atunci când anamneza este sugestivă, dar examenul clinic şi celelalte investigaţii (echocardiografia) nu sunt suficiente pentru a stabili diagnosticul de cardiopatie ischemică. Scopul testului de efort este de a reproduce durerea clinică şi de a observa dacă aceasta se însoţeşte de modificări ischemice sau de aritmii ce pot fi expresia unei ischemii miocardice.
Testul de efort este recomandat şi pentru stabilirea severităţii bolii atunci când diagnosticul este clar. In funcţie de pragul de efort pe care îl poate atinge pacientul se poate stabili atitudinea terapeutică: controlul factorilor de risc şi limitarea la tratament medicamentos sau aprofundarea diagnosticului prin mijloace de investigaţie mai complexe (coronarografie).
Testul de efort este, de asemenea, util în inducţia unor aritmii cardiace pentru diagnostic precum şi în urmărirea comportamentului unor aritmii (ex. extrasistolia ventriculară) pentru aprecierea prognosticului pacientului.
Testul de efort este recomandat şi în urmarirea periodică (anuală) a pacienţilor ischemici cronici care au beneficiat de diverse metode de tratament - medicamentos, sau de revascularizare miocardică: angioplastie coronariană transluminală (PTCA), by-pass aorto – coronarian.
In cadrul testului de efort se obţin informaţii şi despre nivelul insuficienţei cardiace precum şi despre capacitatea funcţională la efort.
În centrul nostru există dotarea necesară pentru acoperirea oricărei situaţii de urgenţă ce poate apărea în timpul testului de efort (defibrilator extern, trusă de resuscitare, medicaţie intravenoasă, oxigenoterapie).
Cum se realizează?
Pacientul este asezat pe o bicicletă (cicloergometru cu spătar, în dotarea noastră) în poziţie comodă. Bicicleta se adaptează pentru fiecare persoană astfel încât să existe confort la pedalare. Se montează electrozi adezivi pe torace şi membre, pacientul fiind monitorizat electrocardiografic pe toată perioada de pedalare cât şi postefort, în perioada de recuperare. Pacientul pedalează la bicicleta (cicloergometru), conform unui protocol standard cu creşterea sarcinii la intervale regulate de 3 minute. In acest fel creşte intensitatea efortului şi implicit consumul de oxigen al inimii. Pe tot parcursul probei este monitorizată şi tensiunea arterială şi se urmăreşte răspunsul tensional la efort. Având în vedere consumul crescut de oxigen, prin testul de efort se poate diagnostica prezenţa unor leziuni coronariene care nu produc modificări pe electrocardiograma de repaus.
Este de dorit ca pacientul să se prezinte în ţinută lejeră, cu pantof adecvat pedalării, să se radă în zona precordială submamară. Pacientul trebuie să vină mentalizat în idea unui efort fizic susţinut de măcar 10-15 minute întrucât, pentru un diagnostic corect şi pentru ca testul să fie concludent, este nevoie să atingă un nivel de efort standard calculat pentru fiecare pacient în parte în funcţie de vârstă, sex, patologie.
Testul de efort se opreşte în cazul apariţiei modificărilor electrocardiografice sugestive, în cazul atingerii nivelului maxim de efort, în cazul reproducerii durerii, a oboselii musculare, la cerere, sau atunci când medicul consideră riscantă continuarea (scăderea TA în efort, apariţia modificărilor ecg cu criterio de severitate).
Testul de efort nu se poate realiza la toate categoriile de pacienţi: arteriopaţi, cu afecţiuni musculo-scheletice, afecțiuni articulare (gonartroză, coxartroză), afecţiuni cardiace severe (stenoză aortică, insuficienţă cardiacă) sau pulmonare severe (bronșită cronică obstructivă).
Valoarea testului de efort este scăzută la purtătorii de stimulator cardiac, la cei cu blocuri de ram, carea u aspecto ecg specifice, ce maschează modificările ischemice în durere.
Important:
Înaintea efectuării testului de efort este de preferat să fie evitate următoarele activităţi:
- Fumatul - cu cel puţin 1 oră înainte de testare;
- Consumul de alcool cu cel puţin 4 ore înainte de testare;
- Consumul unei mese importante cu cel puţin 2 ore înainte de testare;
- Se vor opri progresiv medicaţia betablocantă şi nitratul retard întrucât acestea pot duce la teste fals negative.
Spirometria este un examen care serveşte la măsurarea volumelor şi a debitelor pulmonare. Este o investigaţie extrem de utilă în diagnosticul diferenţial al dispneei (lipsei de aer), mai ales la pacienţii cunoscuţi cu o afecţiune pulmonară.
Când se efectuează?
Spirometria este utilizată pentru diagnosticarea diverselor afecțiuni cronice ale bronhiilor şi ale plamânului (astm bronşic, bronhopneumopatie cronică obstructivă, pneumopatie interstiţială, emfizem), pentru a evalua gravitatea lor şi pentru a le urmări evoluţia.
Cum se realizează?
O şedinţă de spirometrie durează câteva minute. Pacientul este asezat pe scaun, narile se comprimă ușor cu o pensă de plastic pentru ca expirul să se facă exclusiv pe gură. Pacientul ia în gură o piesă bucală legată printr-un tub flexibil la un aparat de masură, spirometrul. Pacientul respiră mai întâi normal, apoi inspiră adânc şi expiră prin piesa bucală până la golirea completă a plamânului de aer.
Important:
Înaintea înregistrării spirometrice este de preferat să fie evitate următoarele activităţi:
- Fumatul - cu cel puţin 1 oră înainte de testare;
- Consumul de alcool cu cel puţin 4 ore înainte de testare;
- Realizarea de efort fizic important cu cel puţin 30 minute înainte de testare;
- Purtarea de haine care împiedică expansiunea toracelui/abdomenului;
- Consumul unei mese importante cu cel puţin 2 ore înainte de testare;
Rezultatul se obţine imediat sub forma unei curbe şi a unor parametric ce se raportează la subiecţi normali.